Nu stiu altii cum sunt, dar eu am observat in cercul meu de cunostinte ca exista o parte teoretica foarte bine definita, in care persoanele respective stiu exact ce vor si ce isi doresc, si una practica, in care actiunile care ar trebui sa duca la finalizarea partii teoretice, este total aleatorie. In acest cerc vicios intru si eu.
Suntem dispusi sa renuntam la o actiune ce ne-ar duce mai aproape de realizare unei dorinte, in favoarea unei cafele cu un prieten, a unei dupa-amieze in care sa nu faci nimic. Exista o doza de depresie, de "nu merita sa faci nimic in Romania". Totusi, facem ce este strict necesar, fara de care nu putem trai. Restul pare sa treaca in capitolul: "Nu lasa pe maine ce poti face astazi, lasa pe poimaine, ca poate nu mai trebuie facut" (apropo, era sa iau "bataie" de la o colega de serviciu pentru propozitia asta).
Motivatia necesara realizarii unui lucru oricat de marunt ne este retezat, daca acest lucru presupune colaborarea cu mai multe persoane, sau, mai ales, daca implica colaborarea cu vreo autoritate sau presupune plata unei taxe. Consumam mai multa energie si creativitate in a gasi o modalitate de a evita aceste autoritati, in loc sa acordam prioritate scazuta si sa catalogam drept un rau necesar. Bine, este si o doza de adrenalina ce ti-o da o ilegalitate, dar nu cred ca ar putea fi chiar asa de mare. Ah! Mai sunt sechelele trecutului, in care un lucru bine facut are nevoie de aprobarea cuiva (de ce nu ne putem multumi cu propria satisfactie, oare? Am intalnit chiar o persoana care a recunoscut deschis ca nu poate functiona fara cineva langa ea, la intrebarea "pentru a ...?" neputand aduce un argument valid).
Mai este faptul ca un lucru bun si bine realizat nu este laudat, trece in anonimat, versus un lucru rau, ce primeste "like-uri" si laude si se propaga instantaneu.
In concluzie, ar fi cazul sa renuntam la necesitatea de a fi aprobati, de a fi "liberi", si sa invatam sa ne multumim cu ceea ce facem si stim sa facem. Cu timpul vor veni si recunoasterea si banii (angrenajul principal, nu?), poate mai incet decat cei mai multi dintre noi si-ar dori.
Read More
Suntem dispusi sa renuntam la o actiune ce ne-ar duce mai aproape de realizare unei dorinte, in favoarea unei cafele cu un prieten, a unei dupa-amieze in care sa nu faci nimic. Exista o doza de depresie, de "nu merita sa faci nimic in Romania". Totusi, facem ce este strict necesar, fara de care nu putem trai. Restul pare sa treaca in capitolul: "Nu lasa pe maine ce poti face astazi, lasa pe poimaine, ca poate nu mai trebuie facut" (apropo, era sa iau "bataie" de la o colega de serviciu pentru propozitia asta).
Motivatia necesara realizarii unui lucru oricat de marunt ne este retezat, daca acest lucru presupune colaborarea cu mai multe persoane, sau, mai ales, daca implica colaborarea cu vreo autoritate sau presupune plata unei taxe. Consumam mai multa energie si creativitate in a gasi o modalitate de a evita aceste autoritati, in loc sa acordam prioritate scazuta si sa catalogam drept un rau necesar. Bine, este si o doza de adrenalina ce ti-o da o ilegalitate, dar nu cred ca ar putea fi chiar asa de mare. Ah! Mai sunt sechelele trecutului, in care un lucru bine facut are nevoie de aprobarea cuiva (de ce nu ne putem multumi cu propria satisfactie, oare? Am intalnit chiar o persoana care a recunoscut deschis ca nu poate functiona fara cineva langa ea, la intrebarea "pentru a ...?" neputand aduce un argument valid).
Mai este faptul ca un lucru bun si bine realizat nu este laudat, trece in anonimat, versus un lucru rau, ce primeste "like-uri" si laude si se propaga instantaneu.
In concluzie, ar fi cazul sa renuntam la necesitatea de a fi aprobati, de a fi "liberi", si sa invatam sa ne multumim cu ceea ce facem si stim sa facem. Cu timpul vor veni si recunoasterea si banii (angrenajul principal, nu?), poate mai incet decat cei mai multi dintre noi si-ar dori.
