Tatălui meu - Poezia de duminică

Tatălui meu

de Corina Nica

Mâinile muncite ţi le-aş săruta

Le-aş uda cu lacrimi, ţi-aş da viaţă

Te-aş îmbrăţişa şi ţi-aş asculta

Fiecare vorbă şi speranţă.

N-am vrut să te pierd şi nu te uit

Şi mi-e dor nebun de tine, tată,

Eşti prezent şi-acum la mine-n gând

Şi mi-e lacrima îndurerată.

Ar fi fost acum chiar ziua ta

Şi-ai fi stat la masă cu nepoţii

Gălăgia lor te-ar mângâia

Ţi-ar plăcea ca să ne vezi cu toţii.

Chiar şi casa noastră ţi-ar plăcea

Şi-ai aduce mamei iar garoafe

Din bucate-alese ai gusta

Şi-ai aduce vinuri în carafe.

Prieteni mulţi acasă ar veni

Să-ţi ureze toate cele bune

Tu te-ai bucura şi-ai oferi

Tot ce-ai adunat pe-această lume.

Iau în braţe dragii mei copii.

Aş fi vrut să pun pe masă tortul

72 lumânări! Dar, ştii?

Am pierdut cu tine, tată, totul…

Tatălui meu - Poezia de duminică

Read More

File de jurnal - Poezia de duminica

File de jurnal…

Corina Nica

Acoperind un pas greșit
N-am să invăţ nimic din viaţă,
Așa că, uite,-am indrăznit
Să joc cu cărţile pe faţă.

Ce poate pierde-un om sărman
Sau ce folos să se zdrobească?
Orice val merge spre liman
Și orice trudă e lumească.

Sărut o frunte de copil
Și mulţumesc divinităţii
Că suntem buni și suntem vii
Și credem in minuni cu toţii.

Zadarnic construim cu zel
Castele de nisip și vise
Și mâine traiul ni-i la fel
Și porţile sunt toate-nchise.

Că te-ar salva din labirint
Oricine poate să te mintă
Dar să nu crezi acel cuvânt
E doar un pas către ispită.

Salvează-te neapărat
Și- ndepărtează-te de toate
Că-n lumea ta ești om curat,
Sau doar o filă dintr-o carte.

Să nu alergi după măriri
Ce nici nu preţuiesc nimică
Fă-ţi viaţa șiruri de trăiri
Fără de umbre sau de frică.

File de jurnal - Poezia de duminica

Read More

Sincere urări - Poezia de duminica

Sincere urări

 Corina Nica

Am tăiat în calendar zile multe fără tine

Bucurându-mă-n zadar de uitările senine.

Și forțând un zâmbet trist să-nțeleagă neiubirea

Setea mea de vechiul vis reaprinde amintirea.

N-ai știut ce ai și-ai șters infinitul de culoare

Pentru că n-ai înțeles sau că n-ai avut răbdare.

Într-un fel superficial ți-ar făcut mult rău, iubite,

Iar prezentul ți-e banal, plin de doruri risipite.

Cum sunt eu? Nici n-a contat. Și, probabil, niciodată

Ce simt eu cu-adevărat n-o știi inima-ți de piatră.

Dacă tu ești bine-așa, fără stropul de speranță

Eu te las în lumea ta și-ți doresc să ai o viață

Cam așa de întristată cum mi-e mie inima,

Cam atâta de bogată în iubire, ca a mea,

Tot atât de fără soare cum mi-s mie zilele

Și fără piper și sare cum mi-s mie nopțile.

Like this:

Like Loading...

Sincere urări - Poezia de duminica

Read More

Speranta - poezia de duminică

Speranta

de Corina Nica

De mana, amandoi ne-am ratacit

Si n-am pierdut speranta, ne-am iubit.

Involburata mare de regrete

Ne-a stins pe rand dorintele secrete.

Tu, tot aici, la bine si la greu,

Alaturi, suflet drag, imi esti mereu

Si nu am teama sa m-arunc defel

Cu tine in al vietii carusel.

Like this:

Like Loading...

Speranta - poezia de duminică

Read More

Dragului meu -Poezia de duminica

Dragului meu

Corina Nica

Numai tu, dragul meu, stii sa vii-n zori cu flori

Si sa-mi dai c-un suras ai iubirii fiori.

Mi-esti aproape mereu, si la bine si greu.

Cand eram doi copii eu stiam c-ai sa vii

Insa cat de frumos ai venit tu pe jos

Pentr-un singur sarut drum lung ai strabatut.

Astazi nici in povesti asa dor nu gasesti

Te iubesc ca atunci, chiar de azi avem prunci.

Am privit in tablou chipul meu, chipul tau

Langa mine dormeai si in vis suradeai.

Esti mai tanar ca ieri, mai frumos si mai bun

Si-ti repet: te iubesc si mai tare acum.

Toata grija ce-mi porti si increderea ta

Sunt atat de adanc scrise-n inima mea,

Fara tine nu vreau nici o clipa sa stau

Si te caut mereu. Te iubesc, sotul meu

Dragului meu -Poezia de duminica

Read More

Prizonier în propriul meu trup - Gandul de duminica

Gânduri îmi ard tâmplele. 

Doruri îmi ard zilele și nopțile. 

Iar trupul meu nu mă ascultă. 

Am greșit. Mai puțin decât alții, dar fatal pentru mine. Am încercat să zbor fără aripi. Am încercat să depășesc granițe și am sfârșit limitându-mă pe veci, pe mine și pe cei din jur.

Dar exist și simt ca voi toți. Și pot striga, să vă fac să înțelegeți că sunt ca voi toți: am inimă, am nevoi, am dorințe.

Dacă aș mai fi ca înainte aș urca pe munte, aș schia, aș înota, aș alerga. Dar sunt țintuit în pat, dependent de cei din jur. Dacă prind curaj să mai explorez lumea în cărucior, plătesc apoi cu durere fizică fiecare moment. Obosesc și mă doare tot. Și totuși, sunt ca voi.

Sunt bărbat. Mi-aș dori și eu să mă sărute o femeie. Să nu-mi țin mama prizonieră din cauza neputințelor mele. Să-mi folosesc picioarele pentru a merge, mâinile pentru a mă hrăni sau a scrie scrisori de dragoste sau a munci. Mi-aș dori să am soția mea pe care s-o iubesc ferbinte nopțile, să îi piepten părul lung auriu, să-i aduc flori și s-o țin de mână plimbându-ne prin parc în ploaie.

Mi-aș dori să am copii frumoși și sănătoși, care să-mi zâmbească în fiecare dimineață și să-mi semene. O, câte mi-aș dori!

Dar eu nu am avut noroc, zice mama mea. Sau l-am avut doar pentru scurtă vreme. După accident a început o viață de chin. Acum trebuie să accept că viața mea va fi un lung șir de rugăminți, de dureri, de neîmpliniri. Voi plânge fără glas și fără lacrimi. Voi căuta alinare și uitare în adâncurile mele și voi înțelege ce voi nu știți despre viață: că este cel mai mare dar și cea mai mare minune. Că greșelile toate costă și că timpul nu poate fi dat înapoi. Că un drum poate părea ușor fără a fi așa, că orice vis poate să se termine cu bine dar poate și să se transforme în coșmar.

În casa mea e cald și bine dar pot număra pe degetele unei mâini câți prieteni mi-au mai rămas. Sunt opt ani de la momentul care mi-a schimbat destinul și încă respir și simt ca voi. Sunt aici, în trupul care s-a frânt. Sunt aici și am nevoie de dragoste și prietenie, de razele soarelui, de flori și hrană, ca și voi.

Iar sufletul meu nu e frânt, nici înfrânt. Credința în Dumnezeu e la locul ei și am atâta iubire de dat! 

Ziua de mâine? Sper să-mi aducă un motiv să fiu fericit!

by Corina Nica

Read More

Nu-i aşa -Poezia de duminică

Nu-i aşa?

de Corina Nica

Nu-i aşa că duminicile s-au inventat să ne iubim?
Nu-i aşa că lecţiile triste ne-au învăţat să trăim?
Nu-i aşa că mânuţele copiilor sunt cele mai frumoase flori?
Nu-i aşa că peste suflete când nu mai ard cad ninsori?


Nu-i aşa că prietenii sunt tot mai rari şi mai interesaţi?
Nu-i aşa că ne luptăm să ajungem rataţi?
Nu-i aşa că uităm tot mai des de Dumnezeu?
Nu-i aşa că ne rugăm şi facem bine mai greu?

Nu-i aşa că ne pândesc toţi aşteptând să cădem?
Nu-i aşa că nu mai ştim ce-i noroc sau blestem?
Nu-i aşa că se uită binele prea uşor?
Și că viaţa frumoasă va rămâne un dor?

Read More

Te-am visat - Poezia de duminică 21

The Fever - Alexandra Marin

Te-am visat

de Corina Nica

În vis mi-ai apărut în cale,

Pe-un drum de frunze și petale.

Aveai același glas știut

Ce l-am iubit atât de mult.

Aceleași mâini ce le-am iubit, 

Aceiași ochi ce i-am dorit,

Atât de multe promisiuni

Ce-au fost, de fapt, numai minciuni.

Tu tot frumos mințeai în vis

Și te rugai cu glasul stins

Să te primesc din nou în prag

Cu zâmbet sincer și cu drag.

Îmbrățișați, ca altădat’

Îndrăgostit eu te-am visat.

Dar ce păcat! M-am înșelat.

Ți-a fost ușor când ai plecat.

Furtuni în suflet mi-ai lăsat.

N-a fost iubire, ci păcat

Și tot ce-am strâns frumos noi doi

A fost amar plătit apoi.

Te du, deci, suflet rătăcit

Și voi uita că te-am iubit

Și du-te și din visul meu

Că nu mai vreau să-mi fie greu.

Și nu mai vreau să mă gândesc

Cum ar fi fost să te iubesc 

Până la cer și înapoi

Și cum ne-am mai iubi noi doi.

Și nici nu-mi ești străin de tot

Cum mi-aș dori. Și-aș vrea să port

Un doliu veșnic după ea

După iubirea mea și-a ta.

(Corina NICA)

Read More