Prizonier în propriul meu trup - Gandul de duminica

Gânduri îmi ard tâmplele. 

Doruri îmi ard zilele și nopțile. 

Iar trupul meu nu mă ascultă. 

Am greșit. Mai puțin decât alții, dar fatal pentru mine. Am încercat să zbor fără aripi. Am încercat să depășesc granițe și am sfârșit limitându-mă pe veci, pe mine și pe cei din jur.

Dar exist și simt ca voi toți. Și pot striga, să vă fac să înțelegeți că sunt ca voi toți: am inimă, am nevoi, am dorințe.

Dacă aș mai fi ca înainte aș urca pe munte, aș schia, aș înota, aș alerga. Dar sunt țintuit în pat, dependent de cei din jur. Dacă prind curaj să mai explorez lumea în cărucior, plătesc apoi cu durere fizică fiecare moment. Obosesc și mă doare tot. Și totuși, sunt ca voi.

Sunt bărbat. Mi-aș dori și eu să mă sărute o femeie. Să nu-mi țin mama prizonieră din cauza neputințelor mele. Să-mi folosesc picioarele pentru a merge, mâinile pentru a mă hrăni sau a scrie scrisori de dragoste sau a munci. Mi-aș dori să am soția mea pe care s-o iubesc ferbinte nopțile, să îi piepten părul lung auriu, să-i aduc flori și s-o țin de mână plimbându-ne prin parc în ploaie.

Mi-aș dori să am copii frumoși și sănătoși, care să-mi zâmbească în fiecare dimineață și să-mi semene. O, câte mi-aș dori!

Dar eu nu am avut noroc, zice mama mea. Sau l-am avut doar pentru scurtă vreme. După accident a început o viață de chin. Acum trebuie să accept că viața mea va fi un lung șir de rugăminți, de dureri, de neîmpliniri. Voi plânge fără glas și fără lacrimi. Voi căuta alinare și uitare în adâncurile mele și voi înțelege ce voi nu știți despre viață: că este cel mai mare dar și cea mai mare minune. Că greșelile toate costă și că timpul nu poate fi dat înapoi. Că un drum poate părea ușor fără a fi așa, că orice vis poate să se termine cu bine dar poate și să se transforme în coșmar.

În casa mea e cald și bine dar pot număra pe degetele unei mâini câți prieteni mi-au mai rămas. Sunt opt ani de la momentul care mi-a schimbat destinul și încă respir și simt ca voi. Sunt aici, în trupul care s-a frânt. Sunt aici și am nevoie de dragoste și prietenie, de razele soarelui, de flori și hrană, ca și voi.

Iar sufletul meu nu e frânt, nici înfrânt. Credința în Dumnezeu e la locul ei și am atâta iubire de dat! 

Ziua de mâine? Sper să-mi aducă un motiv să fiu fericit!

by Corina Nica