- Swing - Lovitură laterală dată la box cu brațul ușor arcuit.
- Swing - Numele unui dans modem, cu ritm și mișcări rapide; melodie după care se execută acest dans.
- Swing - Manieră de executare a muzicii de jazz, caracterizată printr-o mare suplețe, prin sincope, ritm legănat etc.
Traducerea cuvântului swung este a legăna.
Ce înseamnă swing?
Presupun că nu pentru definiţiile de mai sus ai ajuns tu aici. Swing, sau, mai corect, swinging, este un comportament non-monogam ce constă în practica deschisă a contactelor sexuale cu parteneri din afara cuplului, în scop recreațional sau pentru interacționare socială. Şi pentru ce?
Unii oameni aleg să îşi pipereze viaţa cu astfel de practici. Condamnabil sau nu, este o practică ce se întâmplă în dormitor şi în cerc restrâns (relativ), iar cei ce practică swingingul nu dau, în general, porumbelul din casă. Unii citează o creştere a calităţii, cantităţii şi frecvenţei contactelor sexuale în cadrul acestor schimburi de parteneri. Unii se pretează acestor schimburi doar din pură curiozitate sau pentru a-şi condimenta viaţa sexuală convenţională (insatisfacţie a vieţii sexuale proprii). Unii o văd ca pe un liant al relaţiei lor, ce întăreşte legătura dintre ei, iar alţii ca pe o interacţiune socială şi recreaţională. O categorie aparte este al celor ce practică sexul sportiv cu orice preţ şi cei care fără sex sunt morţi.
Cercetările asupra cuplurilor de swing arată că 2 până la 4 % dintre cuplurile americane practică această modalitate de condimentare a vieţii sexuale. Mai departe, 60% spun că swing-ul le-a îmbunătăţit relaţia, faţă de 1,7% care au fost mai puţin fericiţi după un schimb de cupluri. Aproximativ 50% din cei ce au etichetat relaţia lor ca fiind fericită înainte de swing, au menţinut relaţia la şi mai fericiţi. 90% din cei cu o relaţie nefericită au concluzionat că schimbul de cupluri le-a îmbunătăţit relaţia. La partea de gelozie, 70% nu au avut probleme, faţă de 25% care au avut dificultăţi în a-şi controla gelozia într-un swing. Restul de date şi cifre le găsiţi pe wikipedia.
Cercetările asupra cuplurilor de swing arată că 2 până la 4 % dintre cuplurile americane practică această modalitate de condimentare a vieţii sexuale. Mai departe, 60% spun că swing-ul le-a îmbunătăţit relaţia, faţă de 1,7% care au fost mai puţin fericiţi după un schimb de cupluri. Aproximativ 50% din cei ce au etichetat relaţia lor ca fiind fericită înainte de swing, au menţinut relaţia la şi mai fericiţi. 90% din cei cu o relaţie nefericită au concluzionat că schimbul de cupluri le-a îmbunătăţit relaţia. La partea de gelozie, 70% nu au avut probleme, faţă de 25% care au avut dificultăţi în a-şi controla gelozia într-un swing. Restul de date şi cifre le găsiţi pe wikipedia.
Există cluburi de swinging ce intermediază întâlnirea de swing dintre cupluri cmpatibile, în speranţa indeplinirii fanteziilor, cum este swing.ro.
O definiţie haioasă ce am găsit-o este: Swing este o metodă de a îţi înşela soţia, iubita, amanta, cu o altă femeie, dar de faţă cu aceasta.
Şi dacă tot m-am documentat, vă mai pot spune că există mai multe feluri de swing:
Soft Swing – toti patru in aceiasi camera va jucati, va sarutati in general cu partenerul cu care ati venit, este mai mult o idee de a savura ceva ce urmeaza sa vina si anume swingul propriuzis candva. Exista posibilitatea ca partenerele voastre sa se schimbe intre ele si sa va faca sex oral dar nu neaparat.
Swing Inchis – Toti in aceiasi locatie dar, la momentul in care incepeti sa faceti ceva cele doua cupluri schimba partenerii si se muta in camere separate, astfel poti spune ca esti mult mai relaxat si ai o relatie mult mai intima cu noul partener, nefiind atent supraveghaeat de partenerul cu care ai venit.
Swing Deschis – Toti patru in aceiasi camera, pat, podea, canapea, etc, incepeti cum va simtiti mai bine intre voi sau faceti schimb de parteneri, toata actiunea pe toata durata va avea loc acolo cu voi de fata.
6 comentatori
Sunt o gramada si in romania care fac swing
Nu stiu daca este o ideie buna, poate devi gelos sau poate te indragostesti de partenera de swing
Ador să fac swinging. Am 32 de ani, sunt căsătorită de 9 ani și practicăm swinging de la 24 de ani. La început am fost foarte reticenți, credeam că ne va afecta relația, însă dimpotrivă, ne-a unit. Am avut un moment de gelozie la început iar după, am impus multe, MULTE reguli. Am avut o perioadă în care făceam pur și simplu sex, fără să ne sărutam partenerii de swing, pentru că mi se părea ceva foarte intim.
Soțul meu a fost de acord și nu a încălcat niciodată regulile, așa că am început să prind încredere și ușor ușor am renunțat la reguli. Acum nu există limite, ci dimpotrivă, îmi place să îl văd pe soțul meu că este pasional cu altă femeie. Știu că la finalul zilei pe mine mă iubește. Și mie imi place să fiu pasional cu alt bărbat, de față cu el. Nu știu de ce, mă incită foarte tare.
Știu, pentru mulți dintre voi sună ciudat aceste lucruri care le spun, dar dacă ați fi în locul meu ați vedea ca totul e mult mai natural și mai OK decât sună. :)
Ce frumos.... Sunt convins ca sunteti un cuplu deosebit si minunat !
Sunt Alex si am 26 de ani si am inceput sa fac swing ma aceptat un cuplu sa facem sex in 3 si a fost placut doamna vroiea sa faca sex cu 2 barbati si a fost o exasperant foarte placut asi mai face sex cu un cuplu care ma aceptat sau o doamna dornica de sex astai numarul meu 0759130961 sunt din suceava
Buna . Si noi suntem un cuplu superb. Ne dorim sa va cunoastem .
Post a Comment