Boul si vitelul - I. L. Caragiale

BOUL ŞI VIŢELUL

Ion Luca Caragiale

(30 ianuarie 1852 – 9 iunie 1912)

Un bou, ca toţi boii puţin la simţire,

În zilele noastre de soart ‘ajutat…

Învăţă la şcoală cartea de cetire

Şi ajunse boul un bou învăţat.

Mare lucru’n lume e şi-nvăţătura!

Ţine loc de multe, chiar şi de talent…

Printr’o bună şcoală, rafinezi natura:

Din viţel poţi scoate un bou eminent.

Nu încape vorbă, între animale,

Un aşa specimen greu să mai găseşti…

Să citească zilnic feluri de jurnale,

Rumegând atâtea ştiri politiceşti.

Astfel, eminentul, în curent cu toate,

Iată, pe nepotu-i tânăr l-a ‘ntâlnit:

„Unchiule, cum mergem?” — „Excelent, nepoate!

A mai grea problemă s’a şi rezolvit”.

„Unchiule, iar glume!” — „Ba deloc, băiete!

Sunt de-acord cu toţii, foarte sigur ştiu…

Să m’ascultaţi pe mine, eu citesc gazete;

Tu nu ştii nimica, eşti un agiamiu.

Mă’ndoiam eu însumi: m-am convins în fine,

C’am scăpat de-acuma de orice nevoi:

Ni sunt deopotrivă voitori de bine

Şi au multă milă cei mai mari de noi.

N’au pierit zadarnic, astă primăvară,

Dintre noi atâţia ca la zalhana!

Drepturile noastre sfinte triumfară:

O s’avem islazuri, dacă ni le-or da…”

A rămas viţelul ca un gură-cască,

Fericit că’n fine sacra speţ-a lui

O avea de-acuma din belşug să pască

Ş’o purta mai lesne greul jugului.