Femeie
de Corina Nica
Dau viata mea pe-o sarutare
Si te-as chema, dar nu am glas
Si nici puteri nu mi-au ramas
Sa-ti spun in soapta cat ma doare.
Nici nu-nteleg, nici nu mai cred,
Nici nu mai lupt deloc cu mine.
Si nu mi-e rau, dar nu mi-e bine
Si nici nu pot sa ma dezleg.
Am ferecat al tau secret
Adanc, in inima la mine
Si te-as ierta cum se cuvine
Imbratisandu-ne, discret.
De ce nu vii chiar tu cu-o floare?
De ce nu stergi al meu obraz
De dor, de lacrimi, de necaz?
De ce n-auzi a mea chemare?
Iubire, visul mi l-ai stins,
Dar sunt cu-adevarat FEMEIE
Caci am simtit acea scanteie
Ce multi tanjesc s-o fi atins.
Femeie - poezia de duminica
6 comentatori
Foarte frumoasa poezia.
Foarte frumoasa creatia. Iti trebuie un anume talent, un moment oportun pentru ca fiecare cuvant sa se aseze acolo un locul lui este rezervat. Felicitari!
Daca ne-am cunoaste mai bine ti-as da cateva poezii de dragoste si una care am scris-o la moartea mamei mele...sa le publici....!
Cat de frumos le zici :) Cand citesc versurile, imi amintesc instant de o intamplare mai putin fericita din viata mea...
O poezie frumoasa.
Mereu mi-a placut sa fac comentarii pe blog-uri putin mai lungi ca deobicei, insa aceasta poezie te lasa fara cuvinte. Exceptionala si incantatoare in acelas timp.
Post a Comment