NG's recomandă:


4 camere web partia de schi Covasna

Esti curios?

PC Computer

Creative Commons


TinaR - VIP
Azi cumperi mai ieftin:

35% reducere la colectia Nautilus

Piata de Advertoriale
I'm listed in Personal Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Popular Posts

Bottom 3

CafeForm Plus
Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Echilibristica pe linia vieţii

Linia vieţii noastre este una continua, dar nu dreaptă, ci plină de suişuri şi coborâşuri. Şi nu pentru că aşa am alege noi. Pardon, greşesc, avem şi noi partea noastră de contribuţie. Unii cred că trebuie să fi acrobat să te poţi menţine în echilibru pe această linie. Cu patru mari stâlpi pe care ne sprijinim şi pe care construim totul în jurul nostru, avem mult de muncă şi nici măcar nu ştim să îi identificăm.
Secolul vitezei în care trăim a modificat enorm echilibrul clasic ce îl învăţăm în primii ani de viaţă, viaţa profesională şi cea socială fiind trecute astăzi în prim plan. Aceşti doi stâlpi par a fi incompatibili cu ceilalţi doi, viaţa de familie şi viaţa intimă, iar dacă  tu decizi alături de o carieră de succes, îţi pare mult mai la îndemână să renunţi la careva dintre cei patru stâlpi pentru a-ţi împlini visul. Ajuns acolo constaţi că nu eşti în echilibru perfect şi eşti nemulţumit. Programul de lucru ce se prelungeşte până după-amiază, viaţa socială şi viaţa de familie sunt, în această ordine, priorităţile tale, iar dacă cea profesională primeşte cel puţin 1/3 din timpul tău zilnic, celelalte, însumate, abia dacă ajung la 1/3. Şi nu este corect. Propria persoană este cea care, în general, primeşte cea mai puţină atenţie, astfel, în loc de 2 ore zilnice, abia dacă ajungem la câteva zeci de amărâte de minute, echilibrul fiind astfel compromis. Familia are prioritate, asta este scuza clasică, pentru veniturile ce o întreţin cheltui timp cu viaţa socială şi cea profesională, însă, la un momentdat, dacă cel de lângă tine îţi spune că nu mai eşti cel pe care l-a cunoscut, te jigneşti şi faci urât. Au dreptate. În multele compromisuri ce le faci, te pierzi, devii, într-adevăr, altcineva, o altă persoană ce nici tu nu o cunoşti. Acesta este răspunsul meu tuturor acelora care nu înţeleg cum se poate ajunge la "nepotrivire de caracter" în tribunal, după ani de căsnicie.
Dar cum  ai putea readuce echilibrul în viaţa ta? Teoretic simplu. Practic ...Încetul cu încetul. Începe cu a-ţi acorda 1 oră zilnic, iar în ora aceea să faci ceea ce vrei tu, nu ceea ce a rămas nefăcut în allte zile. Apoi treci la o eficientizare a timpului petrecut la serviciu, apelează la cursuri (TMI face treabă bună de 14 ani). Un curs de Time Management, spre exemplu, durează 1-2 zile, este exact ceea ce îţi trebuie şi ... Oricum nu citeşti mai departe. Îţi trebuie motiv serios. Ce ai spune de venituri materiale îmbunătăţite? Dar de timp câştigat în favoarea vieţii de familie şi intime?
Te întreb: dacă dai o sumă de bani (da, ştiu, nu ai destui şi pentru asta) pe ceva teoretic, cum se converteşte în timp şi bani? Ei bine, aici este greşeala noastră în gândire! Credem că toate acele fraze pompoase, citate celebre şi altele nu se aplică şi nu au valabilitate în viaţa noastră de zi cu zi. Pentru că noi suntem, fiecare în parte, speciali, unici. Aşa este, suntem unici, doar că teoria are aplicabilitate practică imediată şi cere efort minim din partea ta, de aceea sunt atât de scurte cursurile.
Ah, una dintre asocierile păguboase din zona noastră de est-europeni: cursurile motivaţionale cad în sfera psihologului, psihologii sunt cei ce se ocupă cu cei cu probleme (care sunt "defecti" un pic), iar tu nu ai probleme psihice, deci nu ai ce căuta la psiholog şi, implicit, la cursuri motivaţionale. Oare ai dreptate?
La psiholog mergi doar ca să te deschizi faţă de tine însuţi, poţi fi absolut normal şi să participi la şedinţe cu psihologul, căci el doar te direcţionează la o convorbire cu tine însuţi. Iar catalaogarea greşită care ai făcut-o este aceea de psiholog -psihiatru. Aşa că lasă greşelile de semantică, fă-ţi timp, iar dacă nu ştii cum, apelează la specialişti. Merge repede!

Această postare a fost scrisă pentru SuperBlog2012.
Read More

Te-am visat - Poezia de duminică 21

Te-am visat
The Fever - Alexandra Marin

Te-am visat


de Corina Nica
În vis mi-ai apărut în cale,
Pe-un drum de frunze și petale.
Aveai același glas știut
Ce l-am iubit atât de mult.

Aceleași mâini ce le-am iubit, 
Aceiași ochi ce i-am dorit,
Atât de multe promisiuni
Ce-au fost, de fapt, numai minciuni.

Tu tot frumos mințeai în vis
Și te rugai cu glasul stins
Să te primesc din nou în prag
Cu zâmbet sincer și cu drag.

Îmbrățișați, ca altădat’
Îndrăgostit eu te-am visat.
Dar ce păcat! M-am înșelat.
Ți-a fost ușor când ai plecat.

Furtuni în suflet mi-ai lăsat.
N-a fost iubire, ci păcat
Și tot ce-am strâns frumos noi doi
A fost amar plătit apoi.

Te du, deci, suflet rătăcit
Și voi uita că te-am iubit
Și du-te și din visul meu
Că nu mai vreau să-mi fie greu.

Și nu mai vreau să mă gândesc
Cum ar fi fost să te iubesc 
Până la cer și înapoi
Și cum ne-am mai iubi noi doi.

Și nici nu-mi ești străin de tot
Cum mi-aș dori. Și-aș vrea să port
Un doliu veșnic după ea
După iubirea mea și-a ta.
(Corina NICA)
Read More

Edimax şi iPhone - vezi şi ce alţii nu vor să vezi

Edimax IP7100 - vezi şi ce altii nu vor sa vezi
Probabil că simplul nume de Edimax nu vă spune nimic deosebit. Probabil ceva aparat şi ... atât. Dar să vă spun mai multe despre un singur Edimax, IC -7100. O cameră IP de 1,3 Mpx cu detecţie de mişcare şi pre-înregistrare şi postînregistrare la un eveniment. Până aici nimic extraordinar. Beneficiind de tehnologia Plug-n-View, poţi conecta camera la serverul cloud Edimax pentru monitorizare.

Pentru mine acest nume este mai mult de atât. Am conectat camera Edimax IC-7100, prin aplicaţia EdiView de pe iPhone. Jucându-mă cu telefonul, mă întreabă prietena dacă e frumos ceea ce văd. Încerc să îi explic serios cum funcţionează toată această tehnologie, îi arăt una dintre camerele din magazin cum supraveghează şi, chiar inainte de a pricepe ea ce şi cum, eu devin precipitat. Un puşti tocmai pusese în buzunarul hainei un deodorant! Era din cartier, îl ştiam, aşa că am sunat repede fetele de la magazin să îl oprească pe M. Am mers şi eu acolo, iar puştiul nu a vrut să recunoască de la bun început ce a făcut. L-am rugat să îmi arate buzunarul interior stâng al hainei. El s-a îngălbenit un pic şi a recunoscut fapta. Mi-a spus că probabil vreausă mergem la Poliţie. Eu i-am explicat calm că nu are rost, ştiu eu pe cineva mai potrivit să dreagă lucrurile. Când a auzit că vreau să vorbesc cu mama lui, s-a îngălbenit de tot şi a început să mă roage să mergem la Poliţie! Lucru ce nu s-a întâmplat, în definitiv, căci o pedeapsă prea blândă ar duce la repetarea faptei. Aşa că s-a ales cu un dosar ... de casă. 

Vedeţi voi, fetele de la magazin îmi spuneau că mai dispar produse, dar atâta timp cât nu îi prindeau, nu aveau ce face. Iar eu rămâneam cu paguba. Însă acest sistem şi-a arătat randamentul chiar înainte de a-i putea explica prietenei mele cum funcţionează. Nu ştiu cum circulă veştile printre puştii din cartier, cert este că am din ce în ce mai puţine lipsuri. De aceea vă spuneam că Edimax nu este doar un simplu nume. Mă gândesc chiar să folosesc microfonul şi ieşirea audio de care dispune Edimax IP-7100, doar că nu am reuşit încă să configurez comunicarea audio între camera Edimax şi iPhone

Iar pentru mine este mai mult decât un nume pentru că mai am o cameră Edimax de generaţíe un pic mai veche, care mă ajută să previn crizele unei boli, prin supraveghere permanentă. Ah, tot camera m-a ajutat să diagnosticăm cazul, medicului ajungându-i 30 de secunde pentru a-şi da seama despre ce este vorba, după ce a vizionat înregistrarea. Mai multe găseşti în articolul "Asta sunt eu".

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012.
Read More

Conversie colesterol din mmol/l in mg%

Multi dintre voi cautati un calculator de conversie intre cele doua sisteme internationale de masura ce se folosesc in Romania.
Acest mic calculator de conversie a colesterolului, a HDL Cholesterol si LDL Cholesterol este simplu de folosit si iti da rezultate aproximative ale acestor probe de laborator. Introdu valoarea ce o vrei convertita, alege unitatile de masura (din mmol/l in mg% sau din mg% in mmol/l) si apasa butonul calculeaza. Trece valoarea obtinuta, cu creionul, pe o bucata de hartie si prezinta-te cu ea la medic. El este singurul in masura sa decida daca aceste valori sunt normale sau nu.
Orientativ, iti pot spune ca valorile colesterolului sun normale intre 3,6 si 6,4 mmol/l, iar valorile optime sunt cele de pana la 5,2 mmol/l. La HDL colesterol valorile normale sunt intre 0,9 si 2,07 mmol/l, iar cele LDL colesterol intre 0 si 4,9 mmol/l.
Cum am mai zis, aceste valori sunt orientative si difera de la laborator la laborator, de aceea este important sa lasi medicul sa decida daca valorile tale ale analizei colesterolului se incadreaza sau nu in limitele normalului. Acest instrument a fost creat doar pentru a ajuta orientativ pe cei ce nu au la indemana un convertor valori colesterol din mmol/l in mg%.



Conversie:


Introdu valoarea:


Alege unitatile de masura:




Rezultat:

Aceste rezultate sunt orientative. Te rog lasa medicul sa decida daca aceste valori sunt patologice.

Iata si un tabel ce iti arata grupele de risc, in funstie de unii factori, cum ar fi valorile tensiunii arteriale, varsta, valorile colesterolului si sexul.
Grupe de risc in functie de valorile colesterolului, tensiunea arterial, varsta

Read More

Avelopele second – hand

Odata cu apropierea sezonului rece si cu scaderea temeraturii sub 7 °C, soferii sunt din ce in ce mai interesati de achizitionarea anvelopelor de iarna. Este bine stiut faptul ca situatia financiara din tara noastra nu este una din cele mai bune. Se castiga putin si se cheluie mult. Oamenii sunt tot mai atenti pe ce dau banii pentru a face achizitii cat mai bune la preturi cat mai mici. In ceea ce priveste anvelopele de iarna, achizitionarea lor de la second – hand nu pare o afacere prea profitabila deoarece ele nu prezinta garantia ca vor fi si de durata. Nu poti sti niciodata istoria unei anvelope, in ce conditii a fost pastrata sau pe ce drumuri a fost folosite. Este adevarat, unele din ele pot avea un aspect foarte placut, dar pot avea urme de reparatii sau pot prezenta in interior cuie sau alte obiecte. Chiar daca investitia in anvelope noi poate fi mai costisitoare din punct de vedere financiar, ea este cea mai recomandata. Fiti de asemenea foarte atenti ca anvelopele achizitionate sa provina de la o firma cunoscuta, nu de la una despre care nu ati auzit. Recomand anvelope 185/60 R15 si anvelope.
Read More

Să fie Alice, Nadia sau Estelle?

Estelle
Deşi a trecut sezonul, întrebarea rămâne actuală. Cel puţin întrebarea aceasta o aud de la prietena mea! Ce fericire pe mine, nu? Nu, nu îşi alege o poreclă sau nickname, cel puţin aşa cred. Pentru că stă în faţa monitorului şi se întreabă: Să fie Alice, Nadia sau Estelle?

Curios din fire, mă apropiu, să înţeleg şi eu întrebarea. Mă uit, rapid la început, apoi mai lung şi  ... surpriză! Şi plăcută şi neplăcută. Am văzut ce vedeţi şi voi. Şi o cheamă Estelle. Nu ştiam dacă e o glumă sau ce vrea să fie. Apoi m-am lămurit. Prea rapid, chiar!

Dar să vă explic şi vouă. Alice şi Nadia sunt costume de baie online, ce poartă aceste nume, ce i-au plăcut şi, ştiind că nu vom sta departe de apa din piscină nici la iarnă, încerca să aleagă ceva potrivit. Iar despre Estelle ... este la categoria rochii online (mă corectează ea că Estelle este fustă, de fapt! -Nu e totuna? -Nu!). 

Măi, măi, ce mi-aţi făcut voi, cei ce aţi creat această pagină! Nu puteaţi voi să puneţi ca în titlul paginii "Fusta Estelle"? Sau costum de baie ... şi numele? Bine-nţeles, le are pe toate trei acum, căci a realizat că am reacţionat prea prompt la numele spuse de ea. Şi că m-am holbat la picioarele ei, susţine ea, sau la fustă susţin eu. Şi ca să fie linişte ... Dar sunt frumoase! Mai ales pe ea.

Read More

A venit Antivirusul!

Antivirus Bitdefender
 "- A venit Antivirusul!"
O remarcă auzită la întâlnirea mea cu un cerc de prieteni. Ştiam din remarcă de prezenţa unui laptop la masă, deşi eu venisem la cafea. Mai târziu am aflat că, deşi erau într-adevăr probleme cu laptopul respectiv, propoziţia îmi era destinată. Oricine, oricând mă sună pentru probleme cu calculatorul, primeşte ca primă întrebare propoziţia: "Ai antivirus instalat?". Se pare că a şi rămas ca temă de glumă între câţiva. Probabil urmează Bitdefender Sphere ...

Începând de la un simplu virus, care nu te lasă să lucrezi cum doreşti pe propriul tău calculator, să accesezi BlogAwards, spre exemplu, (şi crede-mă, am păţit chiar eu aşa, am pus un sistem nou nouţ şi am instalat antivirusul ultimul, iar după 3 ore de muncă am constatat că ceva nu e în regulă -era deja plin- un CD de drivere de fabrică era virusat! ) şi terminând cu telefoane primite de la 1 -2 -10 prieteni cum că şi-au virusat calculatorul din cauză că le-am trimis pe mail ceva aiurea, se poate întâmpla orice. Sunt situaţii cu mult mai grave, când rămâi fără banii din cont sau altele, dar, din fericire, cea mai rea păţanie a unuia dintre prieteni a fost să viseze la îmbogăţire rapidă (clasica scrisoare nigeriană). Cred că şi voi aţi păţit toate aceste lucruri. Şi aţi învăţat pe propria piele ce înseamnă un virus. Dintre toţi cei pe care i-am ajutat, unul singur este care se încăpaţânează să nu folosească antivirus. Şi ghici cât de des îşi schimbă sistemul de operare? O dată pe săptămână sau chiar mai des, în unele cazuri!

Cea mai des întâlnită întrebare este: "Spune-mi un antivirus bun ...". Bun la ce? Chiar şi cel mai bun nu poate proteja calculatorul decât 60-70% împotriva viruşilor, asta fără să restricţioneze accesul la orice pagină doreşti. Aşa că, pe lângă antivirus, cel mai bun este comportamentul adecvat pe internet. Asta înseamnă să înveţi să recunoşti paginile reale, adresate ţie, cu informaţii reale. Şi înseamnă să închizi acele pagini pe care observi că informaţia nu numai că nu este reală, ci este făcută să te păcălească. Să închizi acele mail-uri care vezi că au un conţinut ce nu l-ai cerut sau care nu are un text coerent şi, mai ales, care conţine link-uri către alte pagini obscure. 

Bitdefender Sphere, sau orice alt antivirus ai, vor încerca să filtreze toate acestea, dar întotdeauna tu vei fi cea dintâi linie de apărare împotriva viruşilor informatici.
Read More

Tablouri 3D - miercurea fara cuvinte








Read More

Semantica şi ... brânza

Semantica şi brânza
Un fan Depeche Mode este depeşist. Un fan brânză este ... brânzist, brânzoi sau simplu Brânzea? Hmmm. Da' nu te întreb pe tine, pentru că tu îmi răspunzi că sunt zgârie-brânză sau brânză-n-sticlă şi nu miliardar ca tine. Dar şi tu eşti miliardar ca 'nea Mărin, cu brânza, prazul şi mămăliga în diplomat. 
Na, că ne învârtim în cerc, dar asta-i altă brânză. Ne certăm şi îmi spui că de acum farte, frate, dar brânza e pe bani. Da, pe bună dreptate şi totuşi nu. Că nu fac nici o brânză cu asta, sunt de acord, dar voi alege brânza de zer şi stric brânza cu tine. Oricum nu fac brânză cu tine, căci eşti brânză bună în burduf de câine. Şi să ne împăcăm e brânză de iepure, aşa că ... opt şi cu a brânzei nouă.

Ah, şi vă întreb pe voi: De ce brânză de vacă şi carne de vită, şi nu brânză de vită şi carne de vacă?

Şi pentru că la căutarea: "comportamentul consumatorului de brânzeturi studiu de caz" Brânză Mare a scris un răspuns ... "mare", citez doar partea de aplicabilitate:

Sunt diverse tipuri de brânzeturi. Le voi împărţi tipologic în două: brânzeturi româneşti şi brânzeturi străine. Am stabilit deja că după profil cumpăratorul de brânzeturi este o persoana cu înclinaţii traditionaliste, deci mă aştept să prefere brânzeturile româneşti. Dar, să presupunem că sunt reprezentantul unei companii care comercializează brânzeturi straine. Întrebarea este ce aş face.
Este firesc să încerc să păstrez identitatea produselor mele, dar în acelaşi timp trebuie să determin cumpărătorul tradiţionalist să le cumpere într-un volum care să îmi garanteze un minim de profit pentru a putea menţine afacerea. De exemplu, aş comercializa brânză franţuzească cu mucegai. Diferenţa dintre telemeaua românească şi brânza cu mucegai este evidentă, deci n-aş avea probleme cu păstrarea identităţii produsului, în schimb trebuie să înving acea parte iraţională din comportamentul celui care cumpără. De aceea aş insista ca în magazine produsul meu să nu se comercializeze la un raft separat de celelalte brâzeturi, cel puţin atât timp cât adresabilitatea produsului meu este generală (altfel, aş insista să se comercializeze vizibil separat la un raion de delicatese şi cu un preţ adecvat, adică mare). Apoi aş încerca să aliniez preţul cu cele ale produselor autohtone. Dacă nu pe kilogram, cel puţin pe unitatea vândută. Iar ca ultim pas aş încerca să vând produsul la raionul cu produse vrac. Practic, aş face cu brânza franţuzească cu mucegai ceea ce fac acum companiile care produc branza de tipul cremos, din uleiuri vegetale şi proteină lactică, care numai brânză nu e.
Punând produsele pe acelaşi raft mă folosesc de harta subiectivă a cumpărătorului care se duce întins către raftul cunoscut cu produse tradiţionale brânzeturi. La acel raft va găsi posibilitatea de a alege în mod egal atât între brânzeturile româneşti cât şi între brânzeturile româneşti şi cele străine. Încerc astfel să folosesc partea raţională a comportamentului pentru a "sparge" partea iraţională, prin oferirea oportunităţii. În final, prin vânzarea vrac încerc să folosesc în avantajul meu iraţionalitatea alegerii tradiţionale prin imitarea formei tradiţionale de comerţ.
De aici încolo se mai pot adauga talentul, inspiraţia şi experienţa fiecaruia. Succes la vândut brânză!

Poftă bună!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012
Read More

Vine iarna, bine-mi pare ...

Suport schiuri 3 perechi aluminiu Thule Deluxe
Pe bune. Meteorologii spun că avem şanse de a fi zăpadă peste 2 săptămâni. Va fi o surpriză pentru mulţi (mai ales pentru cei de la Drumuri şi Poduri sau cum se mai numeşte azi instituţia). Ideea este că ar fi timpul să scoţi la interval schiurile, să le pregăteşti şi ...

Şi aici vin cu o nouă surpriză. Nu o să vă vorbesc despre deja faimoasa Valea Prahovei, cu staţiunile ei de schi. Ci despre Staţiunea Covasna. Mulţi nu ştiu, chiar foarte mulţi, că aici, la noi, s-au încheiat lucrările la o nouă pârtie de schi de aproximativ 1400 de metri, cu instalaţii de teleschi! Mă rog, despre detaliile tehnice (inclinaţie, grad de dificultate şi restul) îţi voi spune într-un alt articol.

Da, ştiu: planificare, buget, bagaje, organizare şi tot restul pentru un timp petrecut undeva unde nu ai mai fost. Bagaje şi echipament în plus, ca să nu ai surprize. Neplăcute. Dar tu, fiind un aventurier, vei încerca şi această variantă. Cel mai bine ar fi dacă ţi-ai pune suportul de schiuri şi schiurile pe maşină şi ţi-ai face drum spre Covasna. La o adică, din orice direcţie şoselele sunt relativ bune, unele chiar foarte bune (de la Târgu Secuiesc anul acesta a fost dat în folosinţă tronsonul spre Covasna complet reînnoit). Ah, nu ai suport pentru schiuri? Nici o problemă. Ce zici de un suport schiuri Thule Deluxe 3 perechi, din aluminiu? De unde? Simplu! Aventuria.ro.  De-altfel acolo găseşti atât pentru închiriere, cât şi pentru vânzare toate cele necesare unui sfârşit de săptămână de ... aventuri. De ce am ales acel suport de schiuri? Pentru că este de calitate şi pentru că îţi poţi permite. Dacă ai dubii în ceea ce priveşte compatibilitatea suportului de schiuri cu maşina ta,  se rezolvă repede. Iei leătura cu ei, la telefon sau chiar pe pagina lor. Bani de unde? La Covasna preţurile sunt surprinzători de mici, iar dacă din bugetul de aventură pentru sfârşit de săptămână nu trebuie să scoţi mulţi bani, îţi rămân şi pentru suportul amintit. În definitiv, nu eşti pe Valea Prahovei, cu preţurile ei exorbitante.

Hmm, ce tot vorbesc aici, doar eşti aventurier. Pune schiurile pe suport şi direcţia Covasna. Vei fi plăcut surprins, cred.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012.
Read More

Romania #peblog, un blog colectiv

Romania pe blog
Astăzi a fost lansat un proiect interesant, numit România pe blog. Pare banal, dar nu este. O informaţie din fiecare judeţ al ţării. Şi de calitate. Sunt înrolaţi în proiect mulţi bloggeri, din majoritatea judeţelor ţării.

Calitatea articolelor şi conţinutul bogat în informaţii sunt două dintre atuurile acestui blog colectiv. Speram ca va fi de succes. România pe blog ...

Dacă doreşti să faci parte din echipă, citeşte principalele condiţii descrise aici.
Read More

Versuri si video: Asu - Amintiri din copilarie

Versuri Asu, Ticy si Bobby - Amintiri din copilarie

 




Merge!
E ceasul 5 fara 5 minute..
Eu si colegii mei Ticy si Bobby discutam despre copilarie..
Si din discutie in discutie, uite unde am ajuns si ce am creat:

Imi aduc aminte cand eram copii
Golaneam pe strada faceam nebunii,
Sterpeleam un mar sau o para din piata,
Stateam la caterinca zi si noapte ce viata...

Mi-e dor de clipele cand eram la liceu,
De profa care ne putea absente mereu..
Ce gagicar eram, cate fete agatam,
Ce tari ne dadeam si n-aveam nici-un ban.

R: Ia le le le le ia le le le
Ce frumoase sunt amintirile
Ia le le le le ia le le la
Fac parte din viata mea si a ta...

R: Ia le le le le ia le le le
Ce frumoase sunt amintirile
Ia le le le le ia le le la
Fac parte din viata mea si a ta...

Asa de repede timpul a trecut..
Mi-e dor de bairamurile de demult
Ce-as mai manca paine turceasca inca o data.
Sa fiu din nou la prima dragoste c-o fata...

As sta din nou pe gard in fata blocului..
De-o miuta cred ii e dor oricui
Ma striga mama, nu vroiam sa intru in casa...
Am fost cu toti copii si am dus o viata frumoasa...

R: Ia le le le le ia le le le
Ce frumoase sunt amintirile
Ia le le le le ia le le la
Fac parte din viata mea si a ta...

R: Ia le le le le ia le le le
Ce frumoase sunt amintirile
Ia le le le le ia le le la
Fac parte din viata mea si a ta...

Mi-e dor de vremea cand umblam cu cheia la gat,
De prima bicicleta cumparata din targ.
Si pe o guma turbo as da orice deliciu.
Sunt norocos ca mi-am facut orice capriciu...

Am pus pe hartie cateva amintiri,
Erau momente pline de fericiri.
Si daca ti-a placut the like la piesa noastra
Ca piesa e facuta la cererea voastra...

R: Ia le le le le ia le le le
Ce frumoase sunt amintirile
Ia le le le le ia le le la
Fac parte din viata mea si a ta...

R: Ia le le le le ia le le le
Ce frumoase sunt amintirile
Ia le le le le ia le le la
Fac parte din viata mea sï a ta...



Read More

Dragoste secretă - Poezia de duminică 20

Unrealized_dreams

Dragoste secretă

de Corina Nica

Suntem tăcute umbre-ndrăgostite
Sub cerul de-ntuneric, senzual,
Ne acordăm cu timpuri nesfârșite
Și ne iubim cu patimă, banal.

Suntem străini și totuși, cu credință
De ani întregi ne căutăm pe-ascuns,
Ne regăsim secretul în dorință
Și-o clipă uneori ne e de-ajuns.

Am evoluat spre mai nebune gânduri
Și-am alungat ierni multe dintre noi.
Iubirea mea, citește printre rânduri
Și nu mai pierde drumul înapoi.




Sursa foto: Alexandra Marin - Unrealized dreams
Read More

Vinerea roşie - cărţi Fantasy şi Horror mai ieftine

Groază, teroare, frică sau dezgust? Ascute-ţi simţurile prin plăcerea lecturii!
Tu eşti pregătit să faci faţă unei lecturi înspăimântătoare?


Nemira

Promoţie  ... înfricoşătoare la acest sfârşit de săptămână. Colecţia Fantasy şi Horror al celor de la editura Nemira este cu 37% mai ieftină. Asta inseamnă că poţi cumpăra 3 cărţi la preţul a 2. E bine!

Promoţia de carte din această colecţie este valabilă până pe 22 octombrie.

Read More

Crăciun, dragoste şi bijuterii

Cum altfel am putea fi, te întrebi? Ei bine, cum orice pădure are uscăturile ei, sunt şi oameni fără sentimente în piepturile lor. Dar nu vorbim despre asta acum, vorbim despre dragoste şi despre momente care ne schimbă total viaţa, chiar fără să anticipăm sau să prevedem momentele viitoare.

Nu ştiu de ce anume, dar de fiecare dată când mă gândesc la acest termen, dragoste, primul lucru care îmi vine în minte este Crăciunul, Sărbătoarea care împarte bunătate peste tot în această lume! Uite aşa încet ajung unde vroiam, anume la dragostea primită în jurul acestei sărbători. Crăciunul pentru mine mereu a fost o sărbătoare obisnuită până anul trecut. Niciodată nu am acordat importanţă şi mereu priveam cu ochi suspicioşi omuleţii care umblau să aleagă cu multă grijă un cadou pentru cei dragi, pentru cei care le sunt alături, pentru cei care simt dragostea prietenilor şi a familiei. De ce numai până anul trecut? Ei bine, Crăciunul a devenit pentru mine sărbătoarea dragostei fără limite.

Anul trecut mi-am încercat limitele şi am spus că voi cumpăra şi eu un brăduleţ să îmi ţină companie în loucuinţa goală. Pentru prima dată când fac acest lucru de când am păşit în lumea oamnilor maturi. Poate că m-am bazat pe intuiţie sau am făcut acest lucru inconştient, dar partea bună este că nu regret alegerea făcută. Cum aş putea regreta dacă în momentul în care alegeam bradul am văzut cei mai frumoşi ochi pe care i-ar fi putut vedea vreodată? Era şi ea, singurică, prin piaţă, alegându-şi un brăduleţ şi dorea să îi fie livrat acasă, pentru că nu are posibilitatea de a-l transporta şi nici nu avea cine să o ajute la montarea lui. Ştiind că nu am nimic de făcut, m-am oferit sincer să o ajut, să îl ducă acasă, iar de împodibit urmând să se ocupe ea. „Ghinionul” a făcut ca în drum spre locuinţa ei să trecem pe lângă un magazin de bijuterii, magazin în dreptul căruia s-a oprit şi a oftat adânc. Mergând mai departe am ajuns în faţa casei sale şi mi-am luat la revedere, considerând că am deranjat prea mult într-o zi agitată de cumpărături.

Cuprins de căldură, mi-am dat seama că am memorat adresa ei şi poate aş putea să o surpind cu un cadou din magazinul de bijuterii pe care l-am văzut în drum spre casa ei. Chiar dacă eu nu am cui să fac un cadou de Crăciun m-am gândit că poate pot oferi un zâmbet şi să mai şterg puţin din ironia mea, făcând un cadou acestei „necunoscute”. Spre bucuria mea nu a mai trebuit să ies pe stradă în frig şi am găsit varianta online a magazinului respectiv şi m-am oprit direct la categoria Bijuterii cu cristale, aât cât îmi permite buzunarul. Pe acelaşi drum pe care am pornit, am şi dat comanda şi am avut grija să primească acest cadou exact în ziua de Crăciun, să fie o surpriză plăcută pentru ea.

Poate că pare povestea cam trasă de păr, dar am simţit că pot face un bine şi să dau cuiva un motiv de bucurie şi ocazia de a zâmbi sincer pentru ceva dăruit din inimă. Destinul a făcut ca nu la mult timp după acest Crăciun să ne reîntilnim, ea purtând cu mândrie perechea de cercei pe care il comandasem eu. Spre surprinderea mea s-a oprit, m-a salutat şi mi-a zâmbit, parcă mulţumindu-mi pentru gestul făcut. Nu mi-am dat seama că am ales drept cadou acelaşi articol pe care îl văzuse ea în vitrină. Ne-am continuat ziua adăpostindu-ne de frig într-o cafenea intimă, unde am continuat să ne oferim zâmbete şi priviri gingaşe. Începând cu această zi nu am încetat să ne oferim în continuare zâmbete în fiecare zi, oferindu-ne dragoste fără limite, pentru că soarta ne-a adus împreună. Singura diferenţă va fi că anul acesta vom petrece Crăciunul împreună şi vom vizita acelaşi magazin de bijuterii care ne-a unit destinele în ziua aceea total neprevăzută pentru asemena gesturi.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2012.
Read More
Dofollow Blog