Linia vieţii noastre este una continua, dar nu dreaptă, ci plină de suişuri şi coborâşuri. Şi nu pentru că aşa am alege noi. Pardon, greşesc, avem şi noi partea noastră de contribuţie. Unii cred că trebuie să fi acrobat să te poţi menţine în echilibru pe această linie. Cu patru mari stâlpi pe care ne sprijinim şi pe care construim totul în jurul nostru, avem mult de muncă şi nici măcar nu ştim să îi identificăm.
Secolul vitezei în care trăim a modificat enorm echilibrul clasic ce îl învăţăm în primii ani de viaţă, viaţa profesională şi cea socială fiind trecute astăzi în prim plan. Aceşti doi stâlpi par a fi incompatibili cu ceilalţi doi, viaţa de familie şi viaţa intimă, iar dacă tu decizi alături de o carieră de succes, îţi pare mult mai la îndemână să renunţi la careva dintre cei patru stâlpi pentru a-ţi împlini visul. Ajuns acolo constaţi că nu eşti în echilibru perfect şi eşti nemulţumit. Programul de lucru ce se prelungeşte până după-amiază, viaţa socială şi viaţa de familie sunt, în această ordine, priorităţile tale, iar dacă cea profesională primeşte cel puţin 1/3 din timpul tău zilnic, celelalte, însumate, abia dacă ajung la 1/3. Şi nu este corect. Propria persoană este cea care, în general, primeşte cea mai puţină atenţie, astfel, în loc de 2 ore zilnice, abia dacă ajungem la câteva zeci de amărâte de minute, echilibrul fiind astfel compromis. Familia are prioritate, asta este scuza clasică, pentru veniturile ce o întreţin cheltui timp cu viaţa socială şi cea profesională, însă, la un momentdat, dacă cel de lângă tine îţi spune că nu mai eşti cel pe care l-a cunoscut, te jigneşti şi faci urât. Au dreptate. În multele compromisuri ce le faci, te pierzi, devii, într-adevăr, altcineva, o altă persoană ce nici tu nu o cunoşti. Acesta este răspunsul meu tuturor acelora care nu înţeleg cum se poate ajunge la "nepotrivire de caracter" în tribunal, după ani de căsnicie.
Dar cum ai putea readuce echilibrul în viaţa ta? Teoretic simplu. Practic ...Încetul cu încetul. Începe cu a-ţi acorda 1 oră zilnic, iar în ora aceea să faci ceea ce vrei tu, nu ceea ce a rămas nefăcut în allte zile. Apoi treci la o eficientizare a timpului petrecut la serviciu, apelează la cursuri (TMI face treabă bună de 14 ani). Un curs de Time Management, spre exemplu, durează 1-2 zile, este exact ceea ce îţi trebuie şi ... Oricum nu citeşti mai departe. Îţi trebuie motiv serios. Ce ai spune de venituri materiale îmbunătăţite? Dar de timp câştigat în favoarea vieţii de familie şi intime?
Te întreb: dacă dai o sumă de bani (da, ştiu, nu ai destui şi pentru asta) pe ceva teoretic, cum se converteşte în timp şi bani? Ei bine, aici este greşeala noastră în gândire! Credem că toate acele fraze pompoase, citate celebre şi altele nu se aplică şi nu au valabilitate în viaţa noastră de zi cu zi. Pentru că noi suntem, fiecare în parte, speciali, unici. Aşa este, suntem unici, doar că teoria are aplicabilitate practică imediată şi cere efort minim din partea ta, de aceea sunt atât de scurte cursurile.
Ah, una dintre asocierile păguboase din zona noastră de est-europeni: cursurile motivaţionale cad în sfera psihologului, psihologii sunt cei ce se ocupă cu cei cu probleme (care sunt "defecti" un pic), iar tu nu ai probleme psihice, deci nu ai ce căuta la psiholog şi, implicit, la cursuri motivaţionale. Oare ai dreptate?
La psiholog mergi doar ca să te deschizi faţă de tine însuţi, poţi fi absolut normal şi să participi la şedinţe cu psihologul, căci el doar te direcţionează la o convorbire cu tine însuţi. Iar catalaogarea greşită care ai făcut-o este aceea de psiholog -psihiatru. Aşa că lasă greşelile de semantică, fă-ţi timp, iar dacă nu ştii cum, apelează la specialişti. Merge repede!
Această postare a fost scrisă pentru SuperBlog2012.
Reflexii prin Sibiu - RiO 47/24
2 days ago
5 comentatori
Foarte tare articolul, si prin tare ma refer la faptup ca e foarte adevarat ! Cam asa e in ziua de azi, omul face ce ii cere societatea si persoanele din jur, nu ce vrea sau ce poate. O sa avem timp de cand cand o sa fie porumbeii negri si ciorile albe.
Motivatia ar trebui sa o facem sa apara in viata noastra zilnic..
Din punctul meu de vedere, cel mai greu acum este sa te adaptezi..se schimba atat de des lucrurile, incat ti-e foarte greu sa ti pasul.
Fain articolul. Referitor la TMI, am fost la un moment dat, a se citi cu destul de multi ani in urma, la o intalnire cu cineva de la TMI. Nu training, ci interviu. A fost unul dintre cele mai placute interviuri avute vreodata. Ca nu s-a concretizat intr-o continuare a procesului, asta e alta mancare de peste.
Motivaţia e ceea ce te pune în mişcare. Obiceiul e ceea ce te face să continui.
Post a Comment