This is the time when I sh!t my pants!

Cu toții cunoaștem sentimentul. Este unul.... înălțător. Este momentul în care îți pui întrebarea dacă vei face, sau nu, un lucru.

Este un lucru normal. Ceva ce a stat în latenţă o vreme, se acutizează. Dar te simţi nepregătit. Şi neajutorat.
Atunci când lucrurile se întâmplă repede, nu ai timp să te gândeşti. Reacţionezi, şi apoi clasifici în bine, mulţumitor sau rău rezultatul. Altfel stau lucrurile când ai timp să te gândeşti. Şi tot altfel este şi răspunsul. Depinde totul de tipul tău de caracter. Dacă eşti îndeajuns de hotărât, sau prost, nu contează rezultatul. Trebuiie să faci.
Dacă eşti prea cerebral, se poate întâmpla să se amâne lucrurile. Asta dacă depinde de tine. Dacă nu....
Eşti doar spectator la ceea ce ţi se întâmplă. Şi înjuri. Forţele celor mai mari decât tine nu ai cum să le învingi. La bază, s-ar putea ca tot tu să fi vinovat. Dar nu vei recunoaşte. Decât foarte târziu, când vei reuşi să accepţi situaţia. Dacă o vei accepta vreodată.
Şi uite aşa ne trezim cu încă o fobie. Care, dacă o recunoaştem, o vem putea trata. Dacă nu...trece sub clasa NU, asta nu. Şi vei trăi fericit până la adânci....
Nu, asta era doar în poveste. În realitate, dacă nu aduni prea multe fobii, te vei descurca, nu foarte fericit, dar acceptabil.