MAMĂ TRECĂTOARE
Autor necunoscut*
Cei patru ani s-au scurs uşor
Au fost un vis trecut în zbor,
Cum trece apa printre stânci
Lăsând în noi chemări adânci.
Cu cât mai mult m-aţi necăjit
Eu mài aproape v-am primit.
Cu cât mai mult v-am alungat
Voi mài în suflet mi-aţi intrat.
Dar de iubirea voastră-acum
Eu mă despart. Tu, pe alt drum
Copile drag vei apuca
Urmează dar povaţa mea:
Când vei dori, doreşte drept,
Când vei iubi, iubeşte-n piept
Şi nu da daruri cu măsură
Nu ţine două zile-o ură!
Când ziduri, stânci sau văi vor fi
În calea ta, nu te opri
Căci oameni mari şi caractere
Se nasc din lacrimi şi durere.
Iar lucruri ce par împotrivă
Şi ne duc viaţa în derivă
Ne-mbogăţesc, ne fac mai fermi
Din trecători, suntem eterni.
O, scump străin, copilul meu
Tu pleci acum şi mi-este greu
Dar vei zbura spre altă zare
Spre altă “mamă trecătoare”.
* Rog autorul poeziei sa ma contacteze. Multumesc!
12 comentatori
Superba!!Din pacate de multe ori nu ne dam seama cat de important este pentru noi sprijinul parintilor nostrii.
O mama este cel mai mare sprijin al unui om....
foarte tare poezia :X
foarte frumoasa poezia!:) Noi suntem obisnuiti sa apreciem ceva numai cand pierdem..:)
Foarte frumos :) Felicitari :)
Mama este cel mai pretios om din viata oricui..:)
Adevarat si emotionant, nu poti sa nu ramai impresionat!
Orice mama de pe lumea asta merita dragostea fiilor ei! Superba poezia!
ce frumoasa e poezia :X:X pentru orice parinte e dureros sa se desparta de copilul lui
Poeziile, cantecele despre mama te emotioneaza intotdeauna pana la lacrimi...
Si cu ocazia asta am ascultat iara Stefan Hrusca - Ruga pentru parinti. Frumos
Foarte frumoasa este poezia. Insa acesta poate fi interpretat si ca o " mama imaginara" care este scoala. Un loc care ne ofera protectie, ne invata si ne sprijina. CAnd treci la o alta " mama trecatoare", treci intr-un alt loc, in universitate. Ce spuneti?
Post a Comment