Suna putin aiurea, dar nu am cum sa exprim altfel. Vorbesc despre acel sau acei oameni care te ajuta neconditionat, chiar fara a te cunoaste. Iti este coleg de munca, va salutati, sau doar un prieten al unui prieten. Si constati cu stupoare ca te ajuta acel OM exact cand ai nevoie, fara a pune conditii, fara a stramba din nas.
Am crezut ca numai eu am patit un astfel de lucru. Dar azi am constat ca si altii au avut astfel de surprize. Este vorba despre Cudi si cativa prieteni: `mnealui, Irinasi altii. Apropo, Cudi, spor la scris!
In ceea ce ma priveste, pe mine m-a surprins un OM pe care il cunosc doar din vedere, cu care ma salut cand ne intalnim (rar, ce e drept), si care m-a ajutat enorm, exact atunci cand aveam nevoie. Nu ii pot spune numele, pentru ca se cuvine sa intreb daca am voie. M-a ajutat dupa ce mi-a pus doua intrebari simple si legitime. A fost ceea ce nu au facut exact 14 prieteni, cu care discutasem inainte. Unii chiar foarte apropiati.
II multumesc inca o data si pe aceasta cale
5 comentatori
Asemenea fapte chiar sunt lucruri rare. Dar sunt atat de frumoase!
Si pe mine m-au ajutat altii dezinteresat.
tema noua :D ..arata bine, imi place.
Yep, mai trebuie finisat, dar stau prost cu timpul!
E ciudat cum oameni pe care nu-i cunosti, nu te cunosc, iti sar imediat inainte cu mana intinsa sa te ridice de unde esti. Gandeste-te ca acum, esti karmic obligat sa intorci serviciul cuiva ca sa inchizi cercul sau chiar s-a inchis in acel moment cand te-a ajutat acel cineva.
Post a Comment