Noi doi și iarna - Poezia de duminica

Noi doi și iarna

De Corina Nica

S-a risipit încă o zi din iarna noastră

Când tâmpla arde de dezmățul alor ierni

O stea timidă ne privește la fereastră

Iar eu mă tem c-am să te pierd, și tu te temi.

Eu te iubesc din lumea mea încă albastră

Așa cum cresc în mine încă primăveri

Tu știi că eu sunt pământeana ta cea castă

Ce n-a găsit în veci comoara din plăceri.

Noi doi și iarna din adâncul astei rime,

Pereche veche de atât de multe vreri

Ne-am contopit în regăsirile infime

Din amalgamul de viață și tăceri.

Mi-îngheață sufletul gândind venind sfârșitul

Atunci când doare tot minutul, pas cu pas,

Inelul tău mă strânge azi, și infinitul

Se concentrează într-un punct, ultim popas.

Noi doi și iarna - Poezia de duminica