Datoria de calator este una noua, nescrisa in legi si care, se pare, patroneaza pe meleagurile noastre. Bine, hai sa nu exagerez, dar este a doua oara cand mi se intampla sa imi para rau ca m-am urcat intr-un microbus.
Hai sa vedem cam ce datorii ai: platesti biletul, normal, iei loc intr-un microbuz care nu a fost curatat de cateva zile (azi e 19 si in buzunarul de la scaun am gasit un bilet din data de 16, praful nu purta data, dar avea ceva grosime, desi azi a fost o zi ploioasa!). Apoi incep celelalte indatoriri. Adaptarea, chiar din start, la curbele de la sensurile giratorii, luate in viteza, apoi, imediat, frana pentru a opri microbuzul de la 50 km/h la 0 km/h, pentru a nu lua pe capota un pieton pe trecerea de pietoni. Urmeaza apoi inca un sens girotoriu si cursa de 80 km/h intr-o zona de 50 km/h. Oare limitarea de viteza a fost pusa pentru alti soferi, nu pentru profesionistul nostru? Asa se pare.
De starea tehnica a microbuzului, zgomotul motorului, transmisia si rotile din spate care au un zgomot de neconfundat, degtele innegrite cand stergi geamul aburit (apropo, in 60 de kilometrii abia s-a dezaburit un pic, soferul a folosit, pe partea lui o carpa, dar, na, in prag de vara, doar nu este nebun sa dea drumul la ventilatie) si alte maruntisuri nu mai vorbim.
Sa trecem inapoi la drum. Orice incepator stie ca plecarile bruste si franarile violente nu fac nimic altceva decat sa consume motorina si sa bruscheze calatorii. Dar se pare ca soferasul nostru este intr-atat de profesionist, incat a descoperit o reteta secreta de a economisi motorina facand aceste manevre. Despre orare si statii intermediare nici nu mai vorbim, orarul este facut pentru omul prost, nu pentru soferi profesionisti, cu ani buni in transportul in comun, pe trasee lungi. Daca ai de gand sa te urci intr-o statie de pe traseu, mai bine te faci vazut, sau mergi la o autogara (desi in seara asta nici nu a intrat pe acolo - ceea ce m-a facut sa ma gandesc cati turisti vor inopta intr-o autogara oarecare, doar pentru a un soferas nu a avut chef sa se tine de protocolul de transport). Ah, da, tot el a descoperit si faptul ca o curba deosebit de periculoasa se poate lua si cu 65-80 km/h, cand nu ai vizibilitate in curba respectiva (da, vazusem undeva ca, intr-adevar, nu poti voma in timpul acestor manevre, ci doar cand ele inceteaza). Asa ca a trebuit sa le faca pe parcursul celor 60 de km fara incetare.
Si acum urmeaza partea cea mai importanta: Cu o statie inainte de destinatie este de datoria calatorului sa stea sa faca plinul de motorina pentru a doua zi, pentru ca apoi, pana la statia finala, sa scoata la imprimanta listarea curselor din acea zi. Ah, da, calatorii nu stiu sa faca asta, asa ca o face soferul, conducand doar cu o mana.
Daca credeai ca s-au incheiat aici indatoririle tale de calator, ei, bine, atunci te inseli. Nu ai voie sa mananci si sa consumi alcool in mijlocul de transport in comun (nu de parca ai putea, dar asta este o regula a bunului simt). Nu ai voie sa vorbesti cu soferul. Logic. Dar daca totusi il rogi sa mearga mai lin, ai pus-o. Ii e totuna ca tie iti este deja greata de la condusul lui, dar va si comenta. si nu politicos, normal. Iar pe parcursul restului cursei, desi va merge putin mai domolit (45 km/h in sat in curba extrem de periculoasa trecand pe sensul celalalt de mers) nu are voie sa renunte la manevrele obisnuite de accelerare si decelerare din cauza motivelor enumerate mai sus.
Ca semn de multumire pentru aceste curse de neiutat dintre orase, voi renunta o periada sa mai mentionez numele companiei care asigura legatura cu Covasna pe paginile administrate de mine. Si mai precizez ca nu ma mir ca ajung turistii la tratament mai bolnavi decat erau cu 2 ore in urma. Pentru multi care sufera cu inima, poate fi o cursa palpitanta, la propriu. Dar soferul nostru profesionist nu are de ce sa ii explice ca este datoria lui de calator de a face si suporta tot ce am insiruit mai sus, pe banii platiti de el. Doar soferul traieste din subventiile primite de la stat, nu?
Reflexii prin Sibiu - RiO 47/24
22 hours ago
9 comentatori
ECOSILU' traiascaaaa :))
@staycu nu te lasi, nu? :) Las' ca te vad eu cand mergi cu ei ...
Nu-ti mai trebuie montgane russe...:D
Pai putina aventura nu strica...:P
mda....asa e cu aventurile..:)
Interesant articol:)
Superb in Covasna :D
Find Latest Jobs in Dubai 2021 & Across UAE on DubaiVacancy.me. Search and apply for daily job vacancies in Dubai, Abu Dhabi, Sharjah, Ajman
https://dubaivacancy.me/
Urmareste cele mai noi seriale turcesti online subtitrate in romana. Aici gasiti lista cu seriale turcesti online subtitrate.
https://serialeonline.su
Post a Comment