Exista momente in care stai in cumpana. Limita aceea care ti-ai stabilit-o ti se pare mult prea aproape. Simti chiar cum te zgarie pe piele sarma ghimpata pusa tot de tine, sa tina deoparte pe ceilalti, pe cei ce nu ii accepti sa intre pe poarta.
Familie, prieteni, rude. Sunt persoanele care asteapta ceva de la tine. Un comportament, un gest, o vorba buna. Si faci in asa fel sa corespunzi, cel putin incerci. De multe ori, treci peste ceea ce ti-ai dori, ce ai vrea, doar ca sa mentii linistea si pacea. Te scufunzi in munca, in "obligatii" si uiti de tine. Daca situatia financiara nu este cea mai buna, te scufunzi pana la gat, doar cat sa poti respira, rapid si sacadat.
Nu astepti sa fii apreciat pentru asta. Nici nu de asta lucrezi. O faci sa supravietuiesti.
Oboseala si micile nemultumiri se acumuleaza, este normal. Pe cat posibil, le discuti, incerci sa ajungi la un numitor comun, sau renunti, chiar. Doar ca mai sunt situatii in care, daca renunti la prea multe, nu mai stii cine essti, nu stii ce vrei. Te copleseste totul, desi nu pare sa se fii schimbat nimic. Si totusi, ceva tot s-a schimbat.
Atunci relizezi ca te simti singur. Poate nu este asa, dar sentimentul acela este ingrozitor. Panica generata atunci este cea care ii face pe multi sa nu mai reziste, sa clacheze. Apar gesturile disperate, silentioase sau galagioase. Apare dependenta de alcool, vagabondajul, si alte manifestari care sa suprime panica. Scuza va fi una patetica, intotdeauna, dar credibila, in general.
Este punctul in care te legi de toate maruntisurile, este acel declansator al dezastrelor din orice familie. Exista persoane care ajung in acest punct fara sa fie nevoiasi, nefericiti sau in alt fel. Una din planurile vietii lor a ajuns la acel gard si nimeni de langa el nu a observat. Si chiar daca au observat, sunt persoane care se prefac ca nu observa. Sau pur si simplu nu le intereseaza. Sunt "prietenii dezinteresati", sotiile maritate din "dragoste", colegii de munca si de "pahar". Si mai sunt acele persoane care se afla si ele langa gard lor, si care amana sau tergiverseaza ajutorul, sau chiar te incrimineaza pe tine pentru faptul ca se afla acolo.
Si totusi, revin la intrebare. De unde nu mai esti TU? Care este acea limita? Si pana unde esti dispus sa mergi?
Balamale Acer pentru Aspire 3620 / TravelMate 2420 - ACER602,
Tastatura laptop pentru Toshiba TOSHIBA301.
4 comentatori
Eu nu cred in limite astea-s prostii inventate de boierii ca sa aiba cine le lucra pamantul!
PS ai captcha on la comments..nasty
Poate cand ajungi acolo, sa speram ca nu va fi cazul, vei vedea. Nu vorbesc de limitele fizice!
PS Mersi, nu observasem.
nu mai esti TU de mult timp. prima oara cand ai reusit sa iti schimbi comportamentul, din cel natural tie, in cel asteptat de parintii tai, ai cedat sa mai fii tu. daca te au mai si recompensat pentru aceasta, te au cumparat. ori daca te au amenintat cu pedeapsa in cazul in care nu te conformai. si nici o tragedie, aceasta se numeste educatie, ori socializare.rolul procesului de educatie sau socializare ar fi sa te ajute sa te descoperi, in relatiile cu altii, sa te ajute in descoperirea propriilor limite, etc.nu invinuim pe nimeni. pur si simplu asa a fost sa fie. da, suntem singuratici, da, ne ascundem dupa deget, si nu punem degetul pe rana, pentru ca acolo doare, vorbim pe langa, in paralel cu problema. pentru ca nu avem model pentru altceva. pentru ca nu am fost socializati pentru a ne confrunta cu noi insine.nimeni nu ne a invatat sa ne acceptam asa cum suntem. am fost invatati sa ne multumim cu acceptul altora. si societatea accepta fatarnicia si ipocrizia. mlastina. broaste. binemersi. un psiholog bun ar considera acest articol un cry for help. fenomen psihologic. de nenumarate ori trecut neobservat. ori observat si trecut pe langa. comentariul se poate considera intentie de a mangaia.
Multumesc, anonimule! TU, Luat in valori absolute este asa cum ai zis. TU, cel relativ, esti cel ce corespunde acelor cerinte si asteptari ale celorlalti.
Da, este un strigat de ajutor, care nu a fost auzit la timp. Din pacate este doar o constatare facuta de mine, si care se pregatea sa fie pusa pe hartie de cand am constatat ce s-a intamplat de fapt cu un prieten si cunostiinta. Acum este bine, langa Seful, Sus. Din pacate pentru noi, cei de aici.
Post a Comment