Un tată mândru. WTF?

Cunosc un tată, care într-adevăr, e mândru de copii săi. Şi chiar are de ce!
Doar că...
Ei, bine, în seara aceasta, aud, la un moment dat, alarma de la maşină. Cobor, având şi treabă în oraş, să opresc alarma. Dar... Nu era alarma mea! Era a maşinii acestui tată, care în mândria sa, a decis să bea. şi nu oricum. Ci la volan. Era lângă parcare, oprit, ce e drept, şi dormea. Probabil că la mişcările sale a pornit alarma. Da, şi?
Am ajuns acasă în 10 minute, şi, da, mă întâlnesc cu el. Tot la volan. Dar nu în parcare. Ci în trafic. Tot mândria lui a fost cea care i-a şoptit să plece o tură prin oraş.
Acum mă întreb, eu nu pricep lucrurile, sau...
În felul acesta el încearcă să... CE? Că bine nu face nimănui. În cel mai bun caz, o să aibă probleme cu Poliţia. În cel mai rău...nici nu vreau să mă gândesc. Aş întreba, nu îi "ajută" astfel doar pe ai lui, ci şi pe cei din trafic, şi, mai ales, pe "prieteni". Având o funcţie publică, le oferă pe tavă duşmanilor săi motive să fie concediat. Şi să-i facă pe ai lui să sufere. Nu numai azi, căci mâine va fi treaz, ci şi pe viitor, când copii lui vor trebui să lucreze, ca să îl întreţină şi pe el.
Şi atunci va fi mândru că e tată. Doar că mândria lui aduce, încă o dată, suferinţă celor dragi. Şi atunci, merită să fii mândru, sau mai bine rămâi umil şi bucuros că ai realizat ceva.
Dar iar ajung la concluzia: Sunt prea mic, şi lumea e prea mare. Şi nu, nu o să răstorn nimmic aici.